Lectori invitați 2018

2018 2017 2016 2015

Lya BENJAMIN

Cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România din 1985. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Ekaterinburg, obținând titlul de doctor în istorie la Universității din București în 2001, cu o lucrare despre viața cotidiană a evreilor în perioada Holocaustului. Este autoarea a numeroase studii, volume de documente și antologii privind istoria evreilor din România în general și în particular în perioada Holocaustului. A fost membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România și a îngrijit editarea volumului de documente ce a însoțit raportul comisiei. A participat la conferințe și simpozioane în Romania, dar și în alte țări precum: Statele Unite, Israel, Germania ș.a. Strategii comunitare de supraviețuire în contextul statului național legionar. Documente 1940-1941, volum alcătuit de Lya Benjamin (Hasefer, 2013); Idealul sionist în presa evreiască din România (1881 - 1920), texte selectate și comentate de Lya Benjamin (coordonator) şi Gabriela Vasiliu (Hasefer, 2010); Iacob Iţhac Niemirower, Iudaismul. Studii, eseuri, omiletică şi retorică; studiu introductiv de Lucian-Zeev Herşcovici; selectarea textelor, note, glosar şi indici de Lya Benjamin şi Mihaela Rotaru (Hasefer, 2005); Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România. Studii (Hasefer, 2001); Hary Kuller, Lya Benjamin, Album. Muzeul de istorie a evreilor din România Şef-rabin Moses Rosen (Hasefer, 2002); Memorialul martirilor din România. Textul şi selecţia imaginilor de Lya Benjamin (Hasefer, 2003); Evreii din România în texte istoriografice. Antologie, introducere, selectarea textelor, note şi comentarii, traduceri din limba maghiară, germană şi franceză, bibliografie şi indici de Lya Benjamin (Hasefer, 2004).

Mihai CHIOVEANU

Profesor universitar, director de departament în cadrul Facultății de Ștințe Politice, Universitatea din București. doctor în istorie al Universității “Al. I. Cuza” din Iaşi (2005). Membru al delegației României la IHRA. Autor a două cărți: Feţele fascismului. Politică, ideologie şi scrisul istoric în secolul XX, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2005; Death Delivered, Death Postponed. Romania and the Continental wide Holocaust, Editura Universităţii din Bucureşti, 2014; și a numeroase articole și studii în domeniu în publicații academice naționale și internaționale. Domenii de cercetare principale: fascism european, studii de genocid, politica Orientului Mijlociu.

Adrian CIOFLÂNCĂ

Director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. A fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003 – 2004) și expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, contribuind la Rapoartele Finale ale celor două comisii. Din 2005 este membru în delegația României la International Holocaust Remembrance Alliance. A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum in Washington (2009). Între 2010 – 2012, a fost director de departament la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A coordonat, în 2010, proiectul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” care a dus la descoperirea unei gropi comune în Popricani (jud. Iași), cu 36 de evrei uciși în timpul Holocaustului. A editat șapte volume, în colaborare; ultimul dintre ele: Istoria recentă altfel. Perspective culturale, Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă (coordonatori), Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2013. A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, istorie culturală, teoria istoriei.

Sylvie HERSHCOVITZ

Doctorand în cadrul Departamentului Koschitsky de Istorie Evreiască și a Evreimii Contemporane de la Universitatea Bar-Ilan. Are o diplomă de master în Istorie Evreiască și Studii de Gen de la Institutul Schechter din Ierusalim și o diplomă de licență în engleză și filozofie, de la Universitatea din Haifa. Studiul său despre activitatea femeilor evreice din România, în prima parte a secolului al XX-lea, este în curs de realizare, profesorul supraveghetor fiind domnul Moshe Rosman.

Andrei CORBEA-HOISIE

Licențiat în germanistică, românistică și istorie, doctor în filologie al Universității din București, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, fost bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“, titular al Catedrei „Blaise Pascal“ a Fundației „Ecole Normale Supérieure“ din Paris, fost profesor invitat/asociat al universităților Paris 8, Siegen, Fribourg (Elveția), Viena, Konstanz, Montpellier și al Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sorbonne), membru al Academiei de Științe din Erfurt, laureat al Premiului Herder (1998) și al Premiului Jakob-und-Wilhelm-Grimm (2000). Autor a numeroase lucrări apărute în edituri și reviste românești și străine în domeniul istoriei literaturii și culturii germane și austriece din secolele al XIX-lea și XX, ca și al teoriei literaturii și esteticii, traducător al lui Theodor W. Adorno și Paul Celan în limba română. În centrul preocupărilor sale din ultimele decenii s-a situat istoria socială și culturală a Europei Centrale și îndeosebi a Bucovinei.

Radu JUDE

Născut în 1977. A absolvit Universitatea Media – Secția Regie-Film, în 2003. A lucrat ca asistent de regie. A regizat scurtmetrajele "Lampa cu căciulă" (2006) (câștigătorul a peste 40 de premii internaționale la Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala, etc.), "Alexandra" (2007) (premiu selectat în Clermont-Ferrand, acordat în Oberhausen).
A regizat filmul de lung metraj "Cea mai fericită fată din lume" (2009) (proiectul a câștigat premiul NHK / Filmmaker la Sundance și un grant Hubert Bals), selectat la Berlinale-Forum 2009 (premiat cu premiul CICAE), Toronto, New Directors / New Films - NY, festivalurile de film de la Salonic, Sarajevo și Londra, printre alte 50 de premii. Filmul a fost lansat în cinematografe în Franța, Marea Britanie, Austria și Spania.
A regizat și produs filmul independent "Film pentru prieteni" (2011). A regizat filmul Toată lumea din familia noastră (2012), care a avut premiera la Berlinale-Forum și a fost premiat la Festivalul de film Heart of Sarajevo, fiind selectat la Festivalul de Film de la Londra și lansat în cinematografe în Franța, Olanda și Ungaria. Filmul de scurt metraj O umbră de nor (2013) a fost selectat la Cannes - Quinzaine des réalisateurs 2013. Filmul de scurt metraj "Trece și prin perete" (2014) a primit o Mențiune Specială la Cannes - Quinzaine des réalisateurs 2014.
A regizat filmul Aferim! (2015), premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin.
Inimi cicatrizate (2016), Premiul juriului la Festivalul de Film de la Locarno
Țara moartă (2017), eseu documentar.

Doru LICIU

Diplomat, directorul Arhivei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe, fost cadru didactic al Facultății de Litere și Istorie, Universitatea din Craiova, fost analist de informații în cadrul Serviciului Român de Informații. Între 2008 si 2016 a fost consul al României la Toronto, Canada. Licențiat în Istorie și Limba și Literatura Spaniolă al Facultății de Litere și Istorie, Universitatea din Craiova (1997), masterand în Drept Internațional Umanitar al Facultății de Drept și Științe Politice, Université de Bourgogne, Dijon (2002), doctor în Istorie al Universității din Craiova (2005). Autor de volume și studii privind relațiile româno-spaniole, istoria diplomației, a războiului rece și a emigrației din România.

Florin LOBONȚ

Conferențiar la Deprtamentul de Filosofie și Științe ale Comunicării din Universitatea de Vest din Timișoara și Fellow la Royal Holloway, Universitatea din Londra. Este absolvent al Universității din București, specializarea Filosofie-Istorie, al Universității din Oxford (unde a obținut un MSt in Hebrew and Jewish Studies) și doctor în filosofie al Universităților Wales și Babeș-Bolyai. Autor, printre altele, al unei cărți și al unor studii și capitole dedicate filosofiei post-Holocaust. Domenii de interes: filosofia istoriei, filosofia post-Holocaust, consilierea filosofică, istoria intelectuală.

Bat-Sheva MARGALIT STERN

Predă istoria modernă a evreilor și studii de gen la Institutul Schehter de Studii Evreiești și este directorul programului de studii de gen. Domeniul său de cercetare include diferite aspecte ale vieții femeilor în perioada anterioară declarării independenței și în primii ani ai Statului Israel. Cea mai recentă carte a sa, Revoluționara: Ada Fishman Maimon - O biografie (The Revolutionary: Ada Fishman Maimon- A Biography), se referă la activitatea uneia dintre cele mai prolifice femei din Yishuv, care a fost dată uitării, până acum.

Doris MIRONESCU

Doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași din 2010. Cadru didactic la aceași universitate și cercetător asociat la Institutul de Filologie „A. Philippide” Iași. Membru al Memory Studies Association și al Asociației pentru Literatură Generală și Comparată din România. S-a specializat în opera lui Max Blecher, căruia i-a dedicat un volum, Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei (2011; 2018), îngrijind mai multe ediții comerciale (București, editura Art, 2011; Paris, editura Maurice Nadeau, 2015 – în colaborare) și o ediție critică completă: M. Blecher, Opere, 2017. A publicat un volum despre tema memoriei în literatura română, despre naționalism și construcție identitară în secolul al XIX-lea: Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică (2016). Domenii de interes: naționalism și literatură, memorie și (auto)biografie, spațialitate și proiecție ficțională, literatura în postcomunism.

Ion POPA

Saul Kagan Claims Conference Postdoctoral Fellow in Advanced Shoah Studies și Honorary Research Fellow al Centrului de Studii Ebraice, University of Manchester, Marea Britanie. Are un doctorat în Istorie/Religions and Theology (2013) și un master în Religion and Political Life (2009) la University of Manchester. A lucrat ca Lecturer, Associate Lecturer, și Assistant Universitar la University of Manchester (2009-2014) și Manchester Metropolitan University (2017-2018) predând cursuri de istoria Holocaustului, religie și naționalism, istorie a evreilor în secolele XIX și XX. Ion Popa a obținut burse doctorale și postdoctorale din partea mai multor instituții: DRS Postdoctoral Fellowship la Freie Universität, Berlin, Centrul de Studii Est-Europene (2015-2016), Postdoctoral Fellowship la Yad Vashem International Institute for Holocaust Research (2014-2015), Tziporah Wiesel Fellowship la Centre for Advanced Holocaust Studies, United States Holocaust Memorial Museum (2013), și Saul Kagan Claims Conference Doctoral Fellowship, la University of Manchester (2010-2012). Cartea sa The Romanian Orthodox Church and the Holocaust a apărut în octombrie 2017 la Indiana University Press. Scrie acum a doua carte cu titlul provizoriu: A Few Good Men. The Catholic Church and the Holocaust in Greater Romania (1933-1948). A publicat articole în: Holocaust and Genocide Studies (2015 and 2020 - upcoming), Dapim. Studies on the Holocaust (2018), Yad Vashem Studies (2012), Revista de Istorie a Evreilor din România (2016), Holocaustul. Studii și Cercetări (2013). A prezentat lucrări la numeroase conferințe academice din Washington DC, Ierusalim, Bloomington Indiana, Cracovia, Southampton, Londra, Leicester și Manchester, inclusiv două prelegeri pentru publicul larg pe tema relațiilor iudeo-creștine la Imperial War Museum North, Manchester (2014), și la Yad Vashem International Institute for Holocaust Research, Ierusalim (2014).

Michael SHAFIR

Profesor Emerit la Institutul de Studii Doctorale, Facultatea de Relații Internaționale și Studii Strategice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România. Domnul Shafir a devenit Doctor în Științe Politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în anul 1981. A predat Științe Politice la Universitatea din Tel Aviv și a lucrat ca Director al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, până în anul 2012. De asemenea, a lucrat ca director al departamentului de știri externe din cadrul postului de radio Kol Israel, ca Director Adjunct al departamentului de Audiență și Cercetare a Opiniei Publice la Radio Europa Liberă, precum și ca șef al Departamentului Românesc de Cercetare din cadrul Institutului de Cercetare al Radio Europa Liberă din Munchen, Germania. Între 1995 și 2005, domnul Shafir a locuit în Praga, cea mai recentă funcție deținută acolo fiind cea de Coordonator pentru Afaceri Europene la Radio Europa Liberă / Radio Liberty și redactor la East European Perspective, un jurnal publicat de RFE/RL și distribuit pe Internet. Michael Shafir este autorul lucrării Romania: Politics, Economics and Society. Political Stagnation and Simulated Change, publicată de Frances Pinter, Londra, 1985; Between Negation and Comparative Trivialization: Holocaust Denial in Post-Communist East-Central Europe, publicată de Editura Polirom, Iași, România în 2002 și X-Rays and other Phobia, Iași, Institutul European. A publicat peste 350 de articole pe teme referitoare la comunism și post-comunism, în jurnale americane, austriece, britanice, cehe, olandeze, franceze, germane, maghiare, israeliene, românești și slovace, contribuind cu o serie de capitole la cărți publicate în Austria, Republica Cehă , Germania, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia, Marea Britanie și SUA. Domnul Shafir a condus delegația română de la Alianța Internațională pentru Amintirea Holocaustului, între 2005 și 2014.

Bülent ȘENAY

Profesor asociat de istoria religiilor și cultură la Universitatea Uludag, Bursa, Turcia. Doctor în studii religioase și filosofie, Universitatea Lancaster, Anglia. A fost lector în filosofia islamului la College of St. Martin’s (1996-1999) în Lancaster. Domenii de interes: cultură, religie și identități în societățile multiculturale, relațiile între creștini, evrei și musulmani, religie și politică în Europa.

Anca TUDORANCEA

Este doctor în Filosofia Culturii la Universitatea din București (2011), cercetător în istorie la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România şi lector asociat la Centrul Goldstein Goren – Universitatea Bucureşti. Cărțile și studiile sale analizează istoria cartierelor evreiești din București, imaginea și imaginarul Bucureștiului evreiesc, fotografia de familie și fotografii, comunitatea evreiească din România în secolele XIX -XX. Publicații recente: Coduri vizuale. Evreii din Bucureşti (1881 – 1941), (teza de doctorat), Bucureşti, Hasefer, 2013; Istorii si imagini din Bucureştiul evreiesc, Felicia Waldman, Anca Ciuciu, Bucureşti, Noi Media Print, 2011; Bucureşti, Hasefer, 2008, Acţiunea Credinciosul. Şef Rabinul dr. Moses Rosen şi comunitatea evreiască în arhivele CNSAS, Bucureşti, Hasefer, 2008.

Aurel VAINER

Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER). A absolvit Academia de Studii Economice, în 1953 şi a devenit doctor în Economie, în 1966. Înainte de 1989 a activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor: comerţul de stat (1949-1950), Direcţia Centrală de Statistică, (1950-1959), construcţii (1959-1962). După 1989, a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti: vicepreşedinte (1990-1996), prim-vicepreşedinte (1996-2002), vicepreşedinte (2002-2004), membru în Colegiul de Conducere (1990-2005). A deţinut trei mandate de deputat din partea minorităţilor naţionale - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. A fost membru în Comitetul Director al Asociaţiei Române de Marketing (1996-2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Statistică (2004), membru în Comitetul Executiv al Congresului Evreiesc European (2005-2007). Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă (din 2012).
A fost decorat cu Ordinul "Steaua României", în grad de ofiţer (2013) şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler, conferit de Franţa (2009). La 30 decembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Vainer Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor.

Felicia WALDMAN

Conferențiar universitar la Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din București, coordonator al Centrului și al programului de master în Cultură și Civilizație Ebraică și editor al revistei academice Studia Hebraica. Este, de asemenea, membru fondator al Centrului de Studii Israeliene “Goldstein Goren” de la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și membru în câteva asociații academice internationale (ASN, AIS, SJAS, EAJS, SBL, EABS). Este Profesor Afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, și profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București. Domeniile ei de expertiză includ misticismul evreiesc, educatția despre Holocaust și patrimonial evreiesc din România. A publicat 4 cărți și peste 30 de articole și a co-editat 3 volume pe aceste teme. Pe parcursul ultimilor 18 ani a coordonat 12 proiecte internaționale de cercetare a istoriei evreilor români și patrimoniul evreiesc din România și a fost invitată să prezinte materiale la peste 70 de conferințe internaționale. Este Adjunct al Șefului Delegației României la International Holocaust Remembrance Alliance și câștigător al Premiului “Al. Safran” 2014 pentru cartea Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu, Editura Universității din București, 2014 (22 contribuții în română și engleză) și Roumanie, Israel, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu, Honore Champion, Paris, 2014 (34 contribuții în franceză) (ambele co-editate cu Danielle Delmaire și Lucian Zeev Herșcovici).