Participanți 2019

2019 20182017 2016 2015

David BROCHIN

Şi-a dat licenţa în istorie la Facultatea de Litere, Istorie, Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara, pe tema „Politica antievreiască în Banatul românesc (1938-1944)”, avându-l coordonator pe istoricul Victor Neumann . Este absolvent de master a Facultăţii de Istorie – Universitatea din Bucureşti, dizertaţia şi-a făcut-o sub coordonarea lui Florin Müller pe tema „Aderarea şvabilor bănăţeni la naţional-socialism”. Interesele sale de cercetarea vizează: ideologiile totalitare, Al Doilea Război Mondial, istoria minorităţilor din România, România interbelică.

Alexandru Dumitru DUCUȚĂ

Student al Facultății de Istorie din cadrul Universității București și al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București. A absolvit cursul de scriere creativă al Fundației Dan Voiculescu, susținut de scriitorul Daniel Octavian Bejan și cursurile de scriere creativă ale scriitorilor Florin Iaru și Marius Chivu. Este interesat de istoria cartierului evreiesc din București și plănuiește să transpună în proză poveștile acestuia.

Ana-Maria DUMITRU

Absoventă a Universității București, Facultatea de Istorie, specializarea in Istoria Artei (diploma de licență în falsificarea operelor de artă). Pe lângă pasiunea pentru istorie și arta, are un interes deosebit pentru desen si lucrează ca grafician pentru o companie publicitară. În paralel cu studiile universitare a participat ca voluntar pentru evenimente dedicate artei vizuale ( printre care Bienala București 2016 și 2018). În prezent urmează cursuri de specialitate în domeniul graficii.

Mădălin ENESCU

Student în anul II la masterul de Analiza și Soluționarea Conflictului din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, de la SNSPA. Înainte de a începe acest master a terminat programul de licență – științe politice, a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA unde a învățat despre principalele probleme ale lumii politice interne și internaționale. De asemenea a început să învețe despre Relațiile Internaționale și Uniunea Europeană. Ca și domenii de interes poate spune că este interesat în special de: geopolitică, relații internaționale, studii de securitate, analiza de conflict, istoria universală, politica statului Israel și a fenomenului sionist, dar și ceea ce reprezintă cultura israeliană din România cât și cea de la nivel european în contextul intern și internațional. Interesul pentru cultura evreiască a pornit în special de la numeroasele filme și cărți despre Holocaust pe care le-a văzut și citit în perioada studenției, dar si datorită muzeului comunității evreiești din România din București. De asemenea interesul pentru cultura evreiască l-a făcut să participe la numeroase conferințe, lansări de carte și dezbateri care au legătură în special cu Israelul și conflictele din zona Orientului Mijlociu.

Constantin FOCȘA

Profesor de istorie la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui, jud. Vaslui. Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Istorie - promoția 1981, al masterului în istorie „Românii și Europa” (2005-2007), în cadrul aceleași facultăți, al studiilor postuniversitare de Istorie Orală în cadrul Universității „Babeș Bolyai”, Facultatea de Istorie din Cluj-Napoca, promoția 2012 cu disertația „Imaginea Evreilor din Vasluiul interbelic în memoria colectivă”. Domenii de interes: istorie, istoria minorităților, istoria evreilor, moștenirea Holocaustului, problematica Germaniei naziste. A participat la numeroase seminare și workshop-uri pe tema Holocaustului / evreilor din România, organizate de C.C.D. Bacău, Centropa, Institutul „Ellie Wiesel”, Institutul „Yad Vashem” - Ierusalim, etc.

Iuliana GALEȘ

Profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” Timișoara. A urmat studiile universitare la Universitatea de Vest din Timișoara, licența în filologie, urmată de studii de master: „Literatură și intertextualitate” și „Istorie conceptuală românească în context european”. În prezent este la finalul studiilor doctorale în istorie, având ca temă de cercetare învățământul în limbile grupurilor cultural-lingvistice minoritare. Preocupările principale sunt legate de relațiile interetnice, dinamici sociale, comunicare.

Isabela HARȚUCHE

A absolvit Facultatea de Istorie, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2014, doi ani mai tarziu finalizand programul de master - Politică şi Societate în sec. al-XX-lea, în cadrul aceleaşi facultăţi. În prezent este documentarist-arhivar la Centrulul pentru studiul Istoriei Evreilor din Romania
Wilhelm Filderman (CSIER- WF), în cadrul Federaţiei Comunităţii Evreieşti din Romania-Cultul Mozaic. În 2018 a publicat volumele Armata Roşie-Instrument al dominaţiei
sovietice în ţările vecine URSS 1944- 1958 şi Prezenţa Armatei Sovietice în Judeţele Putna şi Covurlui 1944- 1958 la Editura ieşeană, PIM. De-a lungul timpului a realizat mai multe studii de cercetare şi articole de specialitate, printre care : ’’Viziunea Stalinistă şi rolul Armatei Roşii în impunerea modelului sovietic în Europa Centrală şi de Sud – Est’’ ( ’’The Stalinist vision and the role of the Red Army in the implementation of the Soviet model in Central and South-Eastern Europe’’), în vol. IX/ 2016, al revistei STUDIUM, din cadrul Facultăţii de Filosofie, Istorie şi Teologie, Universitatea Dunărea de Jos, GALAŢI; ’’Costul staţionării Armatei Roşii în judeţele Putna şi Covurlui (1944–1947)’’, în colaborare cu Cristian Constantin, revista „Danubius”, vol. 35, 2017.

Mihaela-Andreea IONESCU

Andreea Ionescu este psiholog si psihoterapeut cu practică privată şi cadru didactic asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, având formare continua în analiză tranzacţională, psihoterapie
familiala sistemica si terapie de cuplu centrata pe emotii (EFT). Din 2013 a obtinut titlul de doctor in psihologie cu o tema care studia transmiterea intergenerationala a stilurilor de atasament si interventii de optimizare a sigurantei acestuia.

Amalia MARIN

Profesor de istorie la nivel liceal, cu o experiență de 20 de ani la catedră. Actualmente este masterandă la programul „Cultură și civilizație ebraică”, la Facultatea de Litere a Universității din București. Este al doilea an când urmează cursurile Școlii de vară de la Cristian. A participat la numeroase activități de voluntariat împreună cu elevii. Este o persoană empatică, sociabilă și comunicativă. Interesată de IT, studiul limbii ebraice, de relațiile româno-israeliene, multiculturalitate, drepturile omului.

Elena MARTAFOIU

Absolventă a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Medicină-Asistență medicala promoția 2009-2010. Experiența 5 ani la Spitalul Clinic Județean de Urgența Brașov secția UPU -SMURD si sub un an la Spitalul clinic de Copii Brașov secția Urgenta, apoi diverse colaborări, funcția de asistent medical. În prezent finalizează modulul psihopedagogic nivel I DPPD în cadrul Facultății de Psihologie a Universității Transilvania din Brașov. Dorește să-și aprofundeze cunoștiințele și să-si redescopere rădăcinile (bunicul din partea tatălui fiind evreu). Domenii de interes: istoria poporului evreu, mistica Kabala, medicina, psihologie, actorie.

Adrian NICULESCU

Conferențiar univ. dr. de istorie modernă și contemporană la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, vicepreședinte al IICCMER, membru al Consiliului Științific al IRRD 1989, fost militant al Exilului democratic românesc, fost profesor la Universitatea Catolica din Milano (1985-1996). Este licențiat în istorie în cadrul Universității din București (1983) și al Universității Paris IV-Sorbonna (1985, masterat 1987), a obținut doctoratul în istorie la Universitatea Montpelier III (2002), cu o teză despre Revoluția română de la 1848 (conducător: prof. Carol Iancu). Refugiat politic în Franța după 1983, cu activitate în exil, fiind corespondent oficial al Radio Europa Liberă în Italia, delegat în cadrul diferitelor asociații și organizații ale românilor din exil. Este autorul unor numeroase studii și volume: Violările Drepturilor Umane în Era Ceaușescu (1989), Martor al istoriei: de vorbă cu Em. Ghilezan (1998), Din Exil, după Exil (1999), Aux Racines de la Democratie Roumaine-Pruncul Român (2008), Între două frontiere (2009), 1848-1989: de la Primul la Noul ’48 (2019) etc.

Cristina NICULIȚĂ

Controlor Trafic Aerian. A absolvit Facultatea de Management Turistic si Comercial din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” - București. A absolvit programul de master „Cultură și civilizație ebraică” (2019), la Facultatea de Litere a Universității din București. A fost preocupată de iudaism cu mult înaintea studiilor în această direcție, citind numeroase volume cu privire la cultura și civilizația evreilor. Principalele domenii de interes sunt Israelul modern, elemente de cultură si civilizație, moștenirea Holocaustului, mistică.

Carmen PETRESCU

Este magistrat. Studii: Liceul teoretic Ion Creangă București – secția uman (limbi clasice), Facultatea de drept București. A urmat un curs post-universitar și numeroase cursuri de perfecționare profesională în domeniul său de activitate. Limbi străine cunoscute: limbi moderne - franceză la nivel avansat, engleză și ebraică la nivel mediu; limbi clasice - latină și elină. Cunoștințe operare pe calculator. Este interesată de cultura, civilizația și istoria poporului evreu. Pasiuni: lectură, muzică, teatru, călătorii. A absolvit masterul Cultură și civilizație ebraică, din cadrul Facultății de litere – Universitatea București. Lucrarea de disertație are ca temă sărbătorile evreiești.

Cristina Adina PLUGARU

Absolventă a Universității George Barițiu – Studii economice – Turism –Servicii și a Școlii Postliceale cu profil Pedagogic, în prezent coordonează activitatea Centrului care acordă Servicii de Asistență Socială și Îngrijire la Domiciliu „Yad be Yad” al C. E. Brașov și organizator de evenimente culturale în cadrul aceleiași comunități.

Mihai POPESCU

Actor şi regizor, absolvent al Masterului de studii ebraice de la Universitatea Bucureşti (2019), este interesat de a face cunoscută publicului istoria intelectualităţii evreieşti din România. A semnat regia unor spectacole - adaptări ale un scriitori români de origine evreiască cum ar fi Ultima Oră de Mihail Sebastian, reprezentat la JCC Bucureşti în anul 2013.

Luminița SĂLĂGEANU

Absolventă a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Facultatea de Hidrotehnică, a Şcolii BBC de Televiziune şi a Institutului pentru Înalte Studii Internaţionale de la Geneva, este, începând din 1998, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și din iulie 2018 consilier al Viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice din cadrul Guvernului României. A urmat studii de limba ebraică organizate de Institutul Diplomatic Român şi, din 2016, Programul de Master pentru Cultură şi Civilizaţie Ebraică organizat de Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren”, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de interes vizează problematica Holocaustului, cu accent pe rezistenţa la Shoah, şi spiritualitate iudaică, Kaballah.

Edith SIMSENSOHN

Master in Cultură si Civilizatie Ebraică in cadrul Facultății de Litere din Universitatea București. A studiat istoria modului de viață in comunitățile evreiești din mediul rural, din târguri și orașele mici și educația din comunitățile evreiești A scris in pagina CSIER a revistei Realitatea Evreieasca, a participat cu o prezentare la simpozionul Hârlău și împrejurimi,istorie și memorie, a realizat un studiu privind școala evreiească accesând arhivele CSIER, arhivele inspectoratelor școlare în unele județe, arhivele naționale, presă, studii, arhivă audio și video.

Emilian TILIBAȘA

Absolvent al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, este în prezent cercetător acreditat al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și doctorand în istorie al Universității ”Dunărea de Jos” din Galați. Fondator și președinte al ONG Alianța pentru Galați, prin intermediul căreia a reușit să scoată la lumină și să valorifice o parte importantă din patrimoniul spiritual al orașului de la Dunăre.

Mihaela TOADER

Expert-cercetător gradul I A în cadrul IICCMER, absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității București, masterandă SNSPA în Relații Internaționale și Integrare Europeană, la masterul de Analiză de Conflict și Negocieri Diplomatice, doctor în Științe Politice SNSPA. Am participat la numeroase conferințe, comunicări, colocvii și seminarii cu teme variate de la politică internațională la cele dedicate memoriei și exilului românesc. Sunt coautoare a două cărți despre istoria exilului romanesc anti-comunist: Comandanți fără armată-exilul militar românesc (1939-1972) (2005), Sursele Securității Informează (2008). Domenii de interes: exilul românesc postbelic, istoria exilului militar, istoria evenimentelor din decembrie 1989 din perspectiva exilului politic, cultural si diplomatic, cronici literare și de teatru. Colaborator blog Adevarul.ro și revista “Timpul”.

Irina Airinei VASILE

Absolventă de filologie, Universitatea Bucureşti, şefă de promoţie, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu distincţia CUM LAUDE, studii postuniversitare la Scoala Natională de Studii Politice şi Administrative. A absolvit Masteratul de Cultură și Civilizație Ebraică la Universitatea București şi Emma Lazarus Fellowship (1 an ) la PAIDEIA Jewish Studies Institute din Stockholm, director Prof. dr. Fania Oz (Univ. Haifa). Jurnalistă la Radio România Cultural, Antena 1, AGERPRES, Cronica Română, CLIPA, Contemporanul, corespondent la Gazeta Românească din tel Aviv, colaborare cu TVR (Redacţia Alte Minorităţi) etc.